Investiție de peste 6,6 milioane de lei în Covasna, pentru dezvoltarea stațiunii Șugaș Băi

Investiție de peste 6,6 milioane de lei în Covasna, pentru dezvoltarea stațiunii Șugaș Băi
Publicat: 01/09/2014, 20:26

Viceprimarii din Sfântu Gheorghe, Sztakics Eva și Tischler Ferenc, au prezentat, luni, în stațiunea Șugaș Băi – care aparține de municipiu -, investițiile realizate în ultimii trei ani prin proiectul privind dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de agrement, lucrările fiind finalizate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit lui Sztakics, proiectul „Crearea și modernizarea infrastructurii de agrement Șugaș Băi, municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, utilități publice private” a fost depus la ADR Centru în toamna anului 2009, iar contractul de finanțare a fost semnat în 30 septembrie 2011, durata de implementare fiind de 36 de luni.

Valoarea totală a proiectului, cofinanțat prin Programul Operațional Regional, se ridică la peste 6,6 milioane de lei, din care contribuția Primăriei este de 3,79 milioane de lei.

Astfel, în cadrul acestui proiect s-au construit un teren de mini golf și unul de tenis cu gazon sintetic, precum și unul pentru sporturi extreme, care include și un perete artificial de escaladă, de 12 metri înălțime și 9 metri lățime, o rampă de racing pentru cicliști și o plasă pentru cățărat.

Totodată, în pădurea de la Șugaș Băi a fost amenajat un parc de aventură, cu grade diferite de dificultate.

De asemenea, au fost reabilitate complet imobilele achiziționate în 2009 de Consiliul Local de la SC Turism Oltul SA, adică baza de tratament, bazinul de apă minerală, mofeta și fostul restaurant, unde a fost amenajat un centru de agrement.

La rândul său, viceprimarul Tischler Ferenc a afirmat că Primăria Sfântu Gheorghe va iniția un program pentru a promova potențialul turistic al zonei Șugaș Băi.

Stațiunea Șugaș Băi este situată la opt kilometri de Sfântu Gheorghe, în zona periurbană a acestuia, și este căutată atât pentru mofete și izvoarele de apă minerală, cât și pentru posibilitățile practicării sporturilor. În stațiune, schiorii au la dispoziție o pârtie în lungime de 500 de metri și una de 250 de metri, dotate cu teleschi, instalație de nocturnă și tunuri de zăpadă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Șoferii nu mai scapă de închisoare. 10 ani chiar dacă NU ești la volan
Stațiunea de vie pentru pensionari. Este locul ideal din România
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Valul de căldură continuă! Zeci de județe în alertă, temperaturile ating cote alarmante
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
În concediu cu mașina prin Europa, în vara anului 1914